Ministerul Educației a publicat calendarul pentru înscrierea la creșă și grădiniță pentru anul școlar 2026–2027, un proces ce se va desfășura în mai multe etape, între luna mai și sfârșitul lunii august. Părinții trebuie să fie conștienți că înscrierea nu se face pe principiul „primul venit, primul servit”, ci conform unor criterii stabilite prin metodologie.
Prima etapă, rezervată copiilor deja înscriși, se va desfășura între 18 și 22 mai 2026. În această perioadă, părinții trebuie să confirme printr-o cerere scrisă intenția de a menține înscrierea pentru anul următor. Pe 22 mai, unitățile de învățământ vor afișa rezultatele și numărul de locuri disponibile pentru înscrierile noi.
Locurile pentru copiii care nu sunt deja înscriși vor fi cele rămase după prima etapă. Înscrierea pentru aceștia se va realiza între 25 mai și 18 iunie 2026, părinții având posibilitatea de a indica trei opțiuni, în ordinea preferințelor.
Calendarul detaliat pentru această etapă este următorul:
– 25–29 mai: colectarea cererilor
– 2–8 iunie: procesarea cererilor pentru prima opțiune
– 9–12 iunie: procesarea cererilor pentru a doua opțiune
– 15–17 iunie: procesarea cererilor pentru a treia opțiune
A doua etapă va avea loc între 22 iunie și 9 iulie 2026, vizând ocuparea locurilor rămase. Cererile vor fi colectate între 22 și 26 iunie, iar procesarea se va desfășura astfel:
– 29 iunie – 1 iulie: procesarea cererilor pentru prima opțiune
– 2–6 iulie: procesarea cererilor pentru a doua opțiune
– 7–8 iulie: procesarea cererilor pentru a treia opțiune
Ultima etapă de înscriere se va desfășura între 17 și 27 august 2026, destinat copiilor care nu au fost înscriși în primele două etape. Vor avea prioritate copiii de 4 și 5 ani, cei respinși la clasa pregătitoare din cauza unui aviz negativ și copiii de peste 2 ani pentru grupa mică de grădiniță.
Ministerul Educației a specificat că la creșă pot fi înscriși copiii cu vârste între 3 luni și 3 ani, iar la grădiniță, cei cu vârste între 3 și 6 ani. Grupa mijlocie și grupa mare sunt obligatorii, iar prioritatea la înscriere va fi acordată copiilor de 4 și 5 ani. Repartizarea nu se va face în funcție de ordinea înscrierii, ci pe baza criteriilor stabilite. Un ghid detaliat, în format întrebări și răspunsuri, va fi publicat în curând pentru a clarifica procedura de înscriere.
