Noua lege a salarizării bugetarilor introduce reguli stricte privind sporurile și asigură transparență totală a veniturilor. Proiectul prevede o grilă salarială cu 12 grade, coeficienți între 1 și 8, și o valoare de referință de 4.100 de lei pentru anul 2027. Salariile vor fi calculate prin înmulțirea coeficientului aferent funcției cu această valoare de referință.
Raportul dintre cel mai mic și cel mai mare salariu de bază va fi de 1 la 8, ceea ce înseamnă că salariul maxim ar putea ajunge la 32.800 de lei. Valoarea de referință va fi stabilită anual, însă pentru primul an este fixată la 4.100 de lei.
O prevedere esențială vizează protejarea angajaților care ar putea avea salarii mai mici după aplicarea legii. Cei care, în urma acesteia, ar încasa mai puțin decât în decembrie 2026, vor beneficia de o „diferență salarială tranzitorie”, valabilă cât timp rămân pe aceeași funcție. Aproximativ 528.000 de bugetari se află în această situație.
Numărul sporurilor va fi redus semnificativ, din cele 151 existente, 87 urmând a fi eliminate. Sporurile, indemnizațiile și premiile nu vor putea depăși 20% din salariile de bază, cu excepții pentru anumite tipuri de sporuri. De asemenea, vor fi introduse premii de performanță, care pot fi acordate trimestrial, semestrial sau anual, dar nu pot depăși 4% din cheltuielile salariale relevante.
Instituțiile publice vor fi obligate să publice, de două ori pe an, lista funcțiilor și veniturilor salariale, inclusiv salariul de bază și sporurile. Nerespectarea acestei obligații va atrage amenzi între 20.000 și 30.000 de lei.
Noua lege ar urma să intre în vigoare la 1 ianuarie 2027, fără aplicare eșalonată, iar adoptarea sa este legată de un jalon din PNRR, cu termen de îndeplinire la 1 iulie 2026, esențial pentru obținerea unei tranșe de peste 700 de milioane de euro.
