Posted inEvenimente

Primarul Mediașului a verificat canalizarea de pe strada Sebeșului: „Face față unor cantități normale de precipitații” (foto)

Primarul municipiului Mediaș a declarat într-o postare pe pagina de Facebook faptul că canalizarea de pe strada Sebeșului face față unor cantități normale de precipitații.

„Am verificat astăzi la fața locului dacă pe str. Sebeșului din Cartierul Vitrometan rețeaua nouă de canalizare pluvială face față unor cantități normale de precipitații. Eu sunt convins că oricât de mult ne deranjează aceste investiții, ele sunt extrem de utile pentru confortul nostru pe termen mediu și lung.
Etapele care urmează pe cele aproximativ 150 de străzi pe care intervenim prin programul de modernizare a rețelelor de apă și de canalizare sunt : refacerea sistemului rutier prin turnarea de covoare asfaltice,  refacerea trotuarelor acolo unde acesta au fost deteriorate, amenajarea de noi locuri de parcare acolo unde este posibil .
Acesta este un obiectiv al meu și al echipei mele pentru perioada următoare. Știu ca aceste investiții majore produc un real disconfort motiv pentru care vă mulțumesc tuturor pentru încredere si răbdare.” a scris edilul șef pe pagina de Facebook.